Simona Halep joacă joi cu Venus Williams în optimile de finală ale turneului de tenis feminin de la Roma, competiție cu premii în valoare de 2.428.490 de euro. Meciul româncei (numărul 2 mondial) cu sora liderului mondial Serena Williams ar trebui să înceapă în jurul orei 13:30, în funcție de momentul în care se va termina partida care o precede, în care evoluează, de asemenea, o altă româncă: Alexandra Dulgheru – Ekaterina Makarova (ora 12:00). Ambele jocuri se vor disputa pe arena numărul 3 a turneului.
Jocul Dulgheru – Makarova, se va disputa în paralel cu derby-ul lui Horia Tecău cu Florin Mergea, de la dublu, în timp ce Simona Halep intră împotriva americancei Venus Williams, imediat după ultimul punct jucat de maratonista „Piti” Dulgheru.
Alexandra n-a fost cruțată de organizatori, intrând pe teren de la prima oră, în ciuda unui meci epuizant câștigat în ziua precedentă, în fața incomodei Lucie Safarova, astfel încât timpul său de recuperare este minim.
Irina Begu este singura reprezentantă a României care prinde Centralul de la Foro Italico, joi, pentru meciul din optimile de finală ale tabloului feminin. Duelul său de foc cu Victoria Azarenka, bielorusa aflată în revenire de formă, nu va începe înainte de ora 22:00, ora României, pornește de la 4-0 la meciuri și 8-1 la seturi în întâlnirile directe pentru bielorusă și încheie programul deschis de Rafael Nadal împotriva lui John Isner, o reeditare a unui meci pe muchie de cuțit, din primul tur de la Roland Garros.
Simona va reveni pe teren tot joi, alături de Francesca Schiavone, pentru a juca la dublu împotriva rusoaicelor Kudriavțeva și Pavliușenkova, în turul II al competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER